Jun 222010
 

Iata un articol pe care l-am gasit pe www.bucurestiivechisinoi.ro pe care, bineinteles cu acordul autorului, m-am gandit sa vi-l prezint si voua, dat fiind faptul ca ne prezinta o bucatica din istoria saloanelor de frizerie si barbierit de pe meleagurile noastre. Ca sa vedeti ca si noi avem traditie lunga in tuns, ras si frezat la salon. Numai ca vechile obiceiuri bune s-au cam pierdut.

Cine şi-ar putea închipui astăzi că „cel mai mare salon din ţară” de frizerie a fost Calea Văcăreşti, al cărui traseu a fost din nefericire sistematizat în urmă cu douăzeci de ani, iar locul scurtei noastre povestiri a dispărut cu acel prilej?

Cum şi-a propus Procopie Dinescu să cucerească piaţa atât de saturată a saloanelor de frizerie? Venea pe un tărâm cu mare tradiţie, chiar şi pentru Romania anului 1900.  Bărbierii au avut în târgul medieval al Bucureştilor una dintre primele bresle. Chiar dacă reşedinţele boiereşti aveau câte un bărbier – nu mai spunem de curtea domnească –, bărbieriile încep să prospere încă din secolul al XVII-lea. Moda orientală a bărbilor sau a frizurilor a căror formă semnifica chiar ierarhii sociale, va lăsa treptat loc modei europene, care a conferit detaliului o altă semnificaţie socială. În timp ce pentru bărbaţi lucrurile s-au simplificat, coafura complicată a femeilor a început să prindă contur. Secolul al XIX-lea a însemnat o adevărată perioadă de schimbări în materie de modă capilară, valahii din societatea înaltă renunţând cu mare greutate la bărbile tradiţionale pentru favoriţi briantinaţi.

În acest timp, când epoca «novecento» îşi trăia ritmul cel mai sofisticat, un bucureştean s-a impus pe piaţă cu firma „La briciul lui Rotschild”. Salonul deschis de Procopie Dinescu se afla „alături cu ceasornicăria d-lui B.Salter”, mai veche şi care devenise, se înţelege, un punct de reper pe Calea Văcăreştilor. Îngeniosul frizer şi-a asumat o perioadă de studiu prin „capitalele mari ale Europei” unde a fost atent la „elementele de succes” ale confraţilor săi. Descoperirea făcută a fost foarte simplă: „ieftinătatea preţurilor învinge orice concurenţă”, iar aplicarea ei i-a adus mulţi clienţi din sfera funcţionarilor publici, a „tinerimei comerciale, cât şi a păturii muncitoare”. Preţurile mici va impune – credea Procopie, „o mai deasă atenţie a îngrijirii părului”!

La vremea aceea, salariul unui institutor în învăţământul primar era de 60 de lei pe lună. Dacă s-ar fi tuns la „cel mai mare salon din ţară” ar fi plătit 20 de bani pentru „un tuns sau un ras”, iar pentru copii doar 15 bani. În week-end erau alte preţuri: 25 de bani. Se putea plăti şi un abonament lunar de zece rasuri cu 2 lei şi 50 de bani.

Dacă erai client fidel al salonului, căpătai „dreptul de a fi pieptănat şi fricţionat cu chinină pentru distrugerea mătreţei (alo, fabrica de şampoane, pe când chinina în produs?! n.m.), la orice ceas din zi va pofti clientul, absolut fără nici o plată”!

In alta ordine de idei, bravo www.bucurestiivechisinoi.ro pentru initiativa si proiect. Va recomand cu caldura sa vizitati acest site deosebit cu un continut de exceptie (mai ales pentru bucuresteni).

  3 Responses to “File din istoria frizeriei si barbieritului”

  1. FOARTE FRUMOS CAUTAM  DE MULT ASA  CEVA

  2. Foarte romantic, si frumos..Tot ce e vechi AR TREBUI SA FIE  un model de invatare pentru generatiile de acum, care nu mai pretuiesc ce-i frumos si de valoare. Azi, multi cauta cei frumos, cauta….cauta…in departare…dar uita sa privesca mai aproape, chiar langa ei, …. sa vada ca tot cei frumos e tocmai langa ei….valorile nu sunt azi pretuite daca nu sunt invelite cu bani si interese.

  3. […] timp am dat pe net de acest articol, apropo de atmosfera de altadata dintr-un salon de barbierit. Voi cum faceti: spuma si lama, […]

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>