Nov 062012
 

Ai cumparat pamatuful, cum il pregatesti acum pentru folosire?

Unele din pamatufurile fabricate din par natural de animal au nevoie de o pregatire pentru prima lor utilizare, pentru ca cel mai probabil la inceput o sa simti venind din el un miros neplacut. Acest lucru nu o sa-l intalnesti la pamatufurile „de marca” sau „premium”, care vin deja pregatite pentru a fi folosite fara probleme. La celelalte este un lucru normal, mirosul disparand dupa cateva saptamani de utilizare, dar poti grabi acest proces prin metodele propuse mai jos.

Scufunda pentru cca 10 minute pamatuful intr-o solutie formata din 1 parte otet alb distilat si 9 parti apa fierbinte, amestecand din cand in cand in solutie usor cu parul pamatufului.

Alta metoda este de a masa partea de par a pamatufului cu sampon pentru animale de casa, lichid pentru spalat vasele sau spuma/crema de barbierit si de a lasa pentru cca 30 de minute pamatuful imbibat cu spuma produselor amintite mai sus.

Indiferent ce metoda alegi, asigura-te ca la final sa clatesti foarte bine pamatuful cu apa calda apoi sa stergi usor parul lui cu un prosop si in cele din urma sa il lasi 24 de ore sa se usuce complet intr-un spatiu bine aerisit. Nu depozita pamatuful intr-un spatiu inchis, cum ar fi o cutie, sertar sau dulap inchis, pentru ca acesta nu se va usca complet iar parul lui va prinde un miros de umezeala.

Acum pamatuful e gata de folosire!

In mare, folosirea pamatufului pentru spumare are 3 pasi:

1. Incarcarea pamatufului cu crema din tub/cutie sau sapun de barbierit

2. Formarea unei spume consistente

3. Aplicarea spumei pe fata

In functie de produsele folosite poti combina pasii 2 si 3, cand spuma se constituie in acelasi timp cu aplicarea, ceea ce se numeste ‘spumare direct pe fata’.

Incarcarea pamatufului consta in aplicarea unei cantitati suficiente de sapun sau crema pe varful acestuia, udat in prealabil. Ideal ar fi ca partea de par a pamatufului sa fie lasata cateva minute la inmuiat in apa fierbinte pentru a asigura o saturatie cu apa corespunzatoare. Apoi pamatuful se ia de maner si se scutura bine (dar nu foarte puternic) de cateva ori pentru a elimina excesul de apa.

Cel mai bine e sa incepi cu putina apa, putand apoi sa adaugi ulterior mai multa daca e nevoie decat sa pui prea multa apa si sa fie necesar sa modifici cantitatea de crema.

Incarcarea efectiva depinde de tipul de produs folosit: daca se foloseste crema sau sapun din cutii circulare, varful umezit al pamatufului se invarte in cutie pana ce acesta se acopera cu un strat uniform de crema/sapun, iar daca se foloseste crema din tub e suficient sa apasati pe tub si sa scoateti 1-2 cm de crema direct pe parul pamatufului, in mijloc.

Acum te vei folosi de pamatuf ca de un mixer pentru a combina sapunul/crema cu apa a obtine acea spuma consistenta care apoi se aplica, tot cu ajutorul pamatufului pe fata.

Daca spumezi direct pe fata atunci spuma se realizeaza in acelasi timp cu aplicarea.

Mai poti forma spuma intr-un bol sau intr-o cana mai larga si apoi sa o aplici pe fata. Folosirea unui bol are avantajul formarii unei spume calde, daca folosesti un bol incalzit in prealabil.

Orice metoda alegi, foloseste-te de miscari fine in amestecarea apei cu crema si apasa usor pe pamatuf in functie de cantitatea de apa pe care vrei sa o eliberezi din acesta. Nu apasa cu putere pamatuful pana atinge cu manerul fata sau bolul pentru vei elibera toata apa stocata de pamatuf dintr-o data, lucru care ingreuneaza si mareste timpul de formare al unei spume de calitate.

Daca spuma arata uscata sau lipicioasa, inmoaie usor varful pamatufului in apa si continua miscarile circulare pe care le faci pe fata sau in bol, in functie de locul ales de tine unde doresti sa formezi spuma.

Scopul este de a obtine o spuma consistenta si moale, nu o spuma plina de bule de aer.

Acest lucru poate dura pana la cateva minute in functie de calitatea si tipul produselor folosite (pamatuf, crema/sapun, apa), iar in timpul asta te poti bucura de senzatiile oferite de mirosul placut si senzatia de cald provenite de la spuma si de masajul facial pe care firele de par ale pamatufului il ofera.

Acum esti pregatit pentru barbierit!

 Nu uita sa clatesti foarte bine pamatuful dupa folosire, sa-l scuturi bine pentru a inlatura apa si sa-l stergi usor cu un prosop pentru a rasfira firele de par. Pamatuful se lasa la uscat in locuri deschise / aerisite.

Sursa: www.apetogentleman.com

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>