Jun 172010
 

Iata un videoclip in care sunt prezentate cateva tehnici avansate pentru barbierit.

Pentru cei care au dificultati in a intelege limba engleza am sa prezint pe scurt ideile principale ale acestui video si ale explicatiilor autorului.

In primul rand ne avertizeaza ca aceste tehnici trebuie aplicate dupa ce s-a efectuat o prima trecere a aparatului de barbierit. Adica barbierim fata cu miscarile clasice (in sensul cresterii firelor de par) si apoi intindem din nou crema si aplicam una din aceste tehnici. In posturile anterioare mentionam ca metoda pentru a doua trecere este barbieritul perpendicular pe sensul de crestere al parului. Acestea sunt, deci, alternative la aceasta a doua tehnica. Un alt avertisment este ca aceste tehnici sa fie aplicate cu precautie si numai de catre cei experimentati in ale barbieritului.

Metoda 1 – “Alunecarea Gillette”

Aceasta consta in miscari oblice in timpul barbieritului, cu aparatul de barbierit orientat perpendicular cu podeaua – la fel ca in cazul barbieritului in sensul de crestere al firelor de par. Atentie totusi, deoarece partea orizontala a miscarii poate provoca taieturi in cazul in care este prea accentuata. Incercati sa mentineti totusi miscarea mai mult pe verticala decat pe orizontala.

Metoda 2 – miscarea carlig (in forma de “J”)

Denumirea acestei metode cred ca spune totul. Ideea este ca miscarile sa fie scurte si in forma de carlig (asa cum este demonstrat in video. Aceasta metoda este descrisa ca fiind una eficienta, ce reuseste sa taie firele de par uniform pe toata suprafata fetei, indiferent de cat de dificil de barbierit ar fi o zona sau alta. Pe obraji si barbie miscarea se face in forma de “J”, iar pe gat se face invers (in forma de “J” intors cu capul in sus).

Metoda 3 – “lustruirea cu lama” (sau lustruirea lamei – nu stiu care ar fi traducerea corecta)

Aceasta metoda este descrisa ca fiind una dintre cele mai controversate tehnici avansate de barbierit, pentru ca exista mai multe metode de a aplica aceasta tehnica in functie de tipul de aparat folosit. Daca folositi un aparat gen Mach3 (cu mai multe lame) miscarile sunt inainte si inapoi, scurte, mai rapide si se fac mentinand tot timpul lama in contact cu pielea cu aceeasi presiune. Atunci cand folositi un aparat clasic cu o lama, miscarile sunt aceleasi (inainte si inapoi), numai ca la miscarea inapoi ridicati un pic lama de pe fata (sau mentineti un contact foarte foarte fin). Aceasta metoda foloseste miscari orientate perpendicular pe sensul de crestere al firelor de par (specifice celei de-a doua etape/parcurgeri a barbieritului).

Bafta in aplicarea acestor tehnici si astept impresii.

  2 Responses to “Tehnici avansate de barbierit”

  1. As avea o intrebare… nu stiti cum se barbieresc astea de tot timpu au barba da asa scurta? mersi 

  2. In primul rand cine sunt astea de zici ca se barbieresc si au barba asa de scurta?In al doile rand, barbieritul nu are treaba cu barba scurta, decat daca te barbieresti o data la 3-4 zile. O barba scurta se intretine cu un aparat electric (de tuns, nu de barbierit) setat la 1-2-3 mm, dupa preferinte.

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)