Administrator

Jan 122011
 

Am descris intr-unul din posturile anterioare experienta si serviciile de la Gentlemen’s Barber. Mai cunoasteti si alte frizerii de acest gen din Bucuresti si din alte orase din Romania? Frizerii (deci numai pentru barbati) in care sa lucreze frizeri (deci nu stilisti) si care sa ofere servicii de cea mai buna calitate (tuns, barbierit, manichiura, pedichiura, + bonusuri) intr-o locatie civilizata, curata si placuta. Daca stiti asemenea locatii “premium”  (le-am zis eu…) va rog sa ni le impartasiti si noua, eventual cu o scurta descriere. In cazul in care se posteaza propuneri concrete si care trezesc interesul cititorilor, voi incerca sa le vizitez si eu pentru a va impartasi experienta traita acolo.

Jan 102011
 

Nu stiu cati dintre voi mai viziteaza si pagina noastra de pe Facebook, unde mai postez diverse linkuri, stiri si altele. De aceea am sa va prezint si aici cateva articole pe care le-am mai gasit prin presa despre frizeri / barbieri si despre care cred ca ar trebui sa auda lumea. Sunt povesti de viata interesante ale unor romani deosebiti (din punctul nostru de vedere… si din al celor care au scris articolele). Nu o sa postez si aici textele integrale ale articolelor (sa nu se supere careva); doar o scurta introducere si linkul catre articol.

1. Petre Zimnicaru, cel mai bătrân bărbier din România are aproape 95 de ani şi încă lucrează la „prăvălia” sa de lângă Teatrul de Vară din Giurgiu. Are program zilnic, inclusiv duminica, de la 8.00 la 14.00. (…) „ După anii de ucenicie la Giurgiu, m-am dus să dau examen la Bucureşti. L-am luat cu 10 şi atunci m-a remarcat frizerul regelui Carol. M-a luat lângă el. Nu, n-am avut ocazia să-l bărbieresc pe rege, dar timp de opt ani, cât am lucrat în Bucureşti, au trecut prin mâna mea toţi oamenii mari ai vremii”, spune Zimnicaru.

Articolul integral il gasiti AICI sau AICI (cu tot cu o galerie foto). Sursa: Adevarul

2. Un frizer din Bacau, emigrat in Irlanda, castigator al titlului national “Barber of the Year” (Frizerul anului). 3 ani consecutiv (2008-2010) si care va reprezenta Irlanda la concursul international.  “Nu cred ca gresesc daca spun ca sunt a treia generatie de frizeri in familia mea, bunicul fiind primul. Mamei nu prea i-a placut aceasta meserie si nu m-a incurajat sa o fac, insa atunci când am implinit 18 ani unchiul mamei m-a luat sub aripa lui si m-a invatat meserie in frizeria lui de pe strada Bacovia.”

Articolul integral il gasiti AICI. Sursa: Desteptarea.

3. Nea Nicu, cel mai batran frizer din Bucuresti: “Pe vremuri, se tundea mai mult din foarfeca, nu din masina de tuns, ca acum, iar frizerii se numeau barbieri. Era un obicei ca toti barbatii sa se barbiereasca la salon, nu acasa. Acum, abia daca mai vin doi clienti pe saptamana la barbierit. La periferie, barbieriile sau frizeriile, cum se spune astazi, nici nu aveau firma. Afara era pus un stegulet alb sub care atarna un vas nichelat. Asa stiai ca acolo e barbierie”

Articolul integral il gasiti AICI. Sursa: 9AM (preluat din Libertatea).

Va doresc o lectura placuta.

Dec 202010
 

Avand in vedere ca pana in momentul de fata am mentinut aceleasi preturi de la lansare, indiferent de variatia cursului de schimb sau cresterea cotei de TVA, incepand cu data de 11 ianuarie preturile produselor vor fi ajustate tinand cont de acesti doi factori.
Va asteptam pana la acea data pentru a mai profita de preturile actuale si de reducerea de sarbatori.

Dec 132010
 

Eveniment:
Petrecere de Crăciun

Tema:
Moş Crăciun lifestyle

Preambul:
Invitatul special al evenimentului ne va împărtăşi din secretele celor mai importante valori din viaţa sa.
Fiecare ne-am imaginat, cel puţin odată-n viaţă, care este modul de viaţă al lui Moş Crăciun: cum locuieşte, cum se costumează, cum îşi întreţine barba, cum ştie la ce oră să vină şi să împartă cadouri atât de speciale fiecăruia dintre noi.

Invitaţie:
Vino şi tu cu un cadou valoros (de cca.20-50 lei) la întâlnirea cu lumea fermecătoare a lui Moş Crăciun şi fă-ţi cadou o surpriză plăcută şi-o seară de neuitat, în preajma acestor sărbători. Vii cu cadou, pleci cu (alt) cadou şi satisfacţie!

Program:
Lumea lui moş Crăciun se va înfiripa la showroom-ul hülsta studio din Bd. Mărăşeşti Nr.2B (rond Carol Parc).
Parteneri: Deluxe Lifestyle, Zenonni, Truefitt&Hill, Horologivm (Maurice Lacroix).

14:30 – încep vrăjile
16:00 – în vizită
16:30 – probă costum
17:00 – întreţinere şi înfrumuseţare
17:30 – a sosit timpul…
20:00 – împărţirea cadourilor

Vom fi si noi acolo, in dialog cu Mosu’ despre istoria si produsele Truefitt&Hill, cu mostre si testere din toate gamele. Va asteptam cu drag sa colindam impreuna prin universul aromelor Truefitt&Hill.

Pentru detalii despre acest evenimet si confirmari vizitati acest LINK

Dec 052010
 

Pentru ca dorim ca un numar cat mai mare de domni  sa fie rasfatati cu produsele regale ale Truefitt & Hill, avem placerea de a va oferi pe perioada sarbatorilor de iarna o reducere de 10% pentru orice produs cumparat de la barbieritdelux.ro.

Pentru a beneficia de aceasta oferta deosebita va rugam sa folositi codul de reducere „SarbatoriFericite” (fara ghilimele) in momentul finalizarii comenzii.

Suntem convinsi ca multitudinea de produse (si de preturi) din oferta noastra va va da posibilitatea de a gasi solutia ideala pentru a oferi cadouri intr-adevar deosebite.

Pentru a vedea cutiile noastre de cadouri gata pregatite va rugam sa accesati urmatorul link: CADOURI. In cazul in care acestea nu reusesc sa satisfaca dorintele dumneavoastra in ceea ce priveste continutul cadoului, va puteti configura chiar dumneavoastra cadoul dorit.

De asemenea, pentru persoanele juridice dornice sa ofere partenerilor de afaceri, clientilor sau angajatilor cadouri care sa marcheze o colaborare de succes si sa se asigure ca acestia vor aprecia din plin cadoul primit, va oferim configurare personalizata a cadourilor si reduceri substantiale in functie de valoarea comenzii.

Echipa Barbierit de Lux va ureaza un CRACIUN FERICIT SI UN AN NOU EXACT ASA CUM VI-L DORITI!

Nov 262010
 

De curand am aflat despre povestea lui Victor Dula (1919-2009), un roman nascut la Timisoara, frizer de meserie, proprietarul frizeriei „Victor of Paris” de la Hollywood. Mi s-a parut interesanta aceasta poveste de succes si sper sa fie o lectura placuta si pentru voi.

Cum singurele surse de informatie pe care le-am gasit au fost necrologul si un interviu pentru o revista, am sa va prezint in cele ce ormeaza un fragment din interviul pentru revista Detour Magazine din 1996.

Numele meu este Victor Dula; sunt un frizer. Lucrez la ‚Victor of Paris’, numele meu fictiv, pentru ca am trait la Paris 3 ani si vorbesc franceza.

M-am nascut in Romania, in Timisoara, acolo unde am si invatat si profesia. Cand aveam 17 ani am plecat la Bucuresti unde am continuat sa lucrez in saloanele cele mai bune din oras. In 1941 am fost ales frizerul personal al generalului Ion Antonescu. El conducea Romania la acea vreme – era al doilea om in stat dupa Regele Mihai.

In 1946 am plecat in Austria, unde am stat 1 an lucrand pentru o frizerie foarte frumoasa de pe strada Maria Hilfenstrasse. Dupa aceea am plecat in Germania, iar apoi la Paris, unde am lucrat pentru George Georgious, presedintele frizerilor si coaforilor din Franta (in articol e „French coiffure” – alta traducere mai fericita n-am gasit). Acesta m-a dus pe Riviera Franceza,  la Cannes, iar cand m-am intors la Paris am lucrat pentru printesa Mademoiselle De Choissy.

Pentru perioade scurte am mai fost si la Brussels, Rotterdam, Casablanca si Marrakech. M-am intors apoi la Paris pentru putin timp inainte de am emigra la Rio de Janeiro, unde am inchiriat un spatiu in noul Hotel Excelsior Copacabana. Am ramas acolo 26 de ani, dupa care, in 1975, am emigrat in Statele Unite, unde am deschis o frizerie la Los Angeles.

In 1974 cand eram la Rio, am primit un telefon de la managerul hotelului Copacabana Palace pentru a-l tunde pe Regele Baudoin al Belgiei, pentru ca eram singurul frizer care vorbea franceza.

Lumea se refera la salonul meu spunandu-i  „frizeria actorilor”.

L-am intrebat pe Victor ce a omorat frizeria clasica de cartier. Am avut suspiciunile mele, pe care Victor mi le-a comfirmat – formatia Beatles.

„Ceea ce a distrus frizeriile si frizerii a fost Beatles”, a reiterat Victor. „Pentru ca acestia si-au lasat parul sa creasca la fel de lung ca al doamnelor, a devenit de domeniul coaforilor. Noi frizerii am continuat sa tundem in stilul clasic, doar pana la gat. Omul de rand venea la frizer in fiecare vineri sau sambata, astfel incat sa fie ingrijit si prezentabil duminica, fie pentru biserica fie pentru reuniunile de familie, sau pentru luni – prima zi de lucru. In acele zile, un frizer trebuia sa lucreze pana la miezul noptii pentru a termina toti clientii.

In ziua de azi, barbatii isi lasa parul sa creasca, umbla cu pantaloni cu gauri in ei si aproape nimeni nu se mai barbiereste. Tinerii care se mai duc la frizer nu vin la mine deoarece am parul alb, iar restul se duc la acesti ‚artisti’ care nu-ti taie parul decat dupa se te samponeaza. Mai am clientii mei obisnuiti care vin pentru un barbierit si un tuns, dar este o traditie pe cale de disparitie. Sunt singurul frizer din Fairfax Avenue pana in Beverly Hills – restul sunt stilisti, „designeri de par”… sau artisti. Eu nu sunt un artist, sunt un frizer.”

Gentleman si frizer – Victor of Paris.

Nov 242010
 

Dupa cum spuneam acum ceva vreme, mi-am pus in gand sa caut putinele saloane pentru barbati din Bucuresti care ofera servicii de tuns si barbierit. Bineinteles ca, printre sutele de saloane pentru doamne, am gasit foarte putine (cat sa le numari pe degetele de la o mana) pentru barbati.

Si cum din auzite nu era de ajuns ca sa va impartasesc si voua ce aflasem, m-am hotarat sa le fac si o vizita ca sa vad pe pielea mea cum sta treaba. Si cum cele mai bune impresii le auzisem despre Gentlemen’s Barber am hotarat sa incep cu ei.

Acest salon, dedicat exclusiv barbatilor este situat intr-una dintre cele mai bune zone din Bucuresti, calea Victoriei. Mai exact pe strada George Enescu la numarul 9.

Inca de la intrare poti observa ca nu ai de-a face cu un salon ca oricare altul. Spatiul aerisit, fotoliile din piele din zona de asteptare, scaunele confortabile de tuns/barbierit si muzica linistitoare te introduc intr-o atmosfera placuta in care nu poti decat sa te simti excelent. Totul este completat de personalul de acolo care te intampina zambitor de la primii doi pasi pe care i-ai facut de la intrare. Buuun…. pana aici totul cat se poate de bine. Trecem la treaba.

Tunsul ca tunsul…. ar zice unii ca mine. Iti taie parul, te aranjeaza si gata. Hmm… Dar cand incepi si privesti mai in detaliu observi ustensilele profesionale de calitate (pe care cei de acolo se ocupa personal sa le procure inclusiv din afara tarii, in cazul in care nu gasesc pe la noi ce le trebuie) si un stil de tuns pe care nu il gasesti in multe locuri. In sfarsit nu mai aveam parte de „hair stylisti” care coafeaza doamne si din cand in cand mai tund cate un barbat crezand ca e tot una. Nu. Aveam de-a face cu un om care stie intr-adevar ce inseamna sa tunzi un barbat, atent la toate detaliile si liniile pe care trebuie sa le urmareasca. Rezultatul… cand am intrat pe usa acasa, in loc de buna seara am auzit „uau… cine te tuns asa de bine?”. Era sotia mea care zice ca e cea mai buna tunsoare pe care a vazut-o la mine in ultimii 2 ani. Si a doua zi mi-a zis din nou acelasi lucru. Si tot asa si alte cateva persoane cu care m-am intalnit a doua zi. Si  nu ca m-as fi dus pana acum sa ma tund numai la coltu’ strazii; am colindat si eu prin saloanele cu nume si renume…

Pasul 2 – barbieritul. Cum de ceva bucata buna de vreme am inceput sa ma cam specializez in teoria barbieritului traditional umed…. cam stiam ce ma astepta. De pe la saloanele cu traditie si renume de la Londra stiam ca se incepe cu un prosop umed fierbinte si aromat care inmoaie firele de par, dupa care se aplica uleiul (pre-shave oil), crema de barbierit (transformata in spuma si aplicata pe fata cu ajutorul unui pamatuf), se barbiereste cu briciul, dupa care se aplica un prosop umed si rece (care inchide porii si indeparteaza senzatia de arsura in caz ca apare) si se aplica un aftershave sau , mai bine, un balsam aftershave. Buun… cam asa fac domnii de la Londra. Si…. tot asa fac si domnii de la Gentlemen’s Barber. Sigur, nu 100% la fel, pentru ca fiecare Master Barber isi aduce un aport personal asupra ritualului barbieritului, dar pasii principali sunt intotdeauna respectati. Concluzia – un barbierit excelent.Este ceva ce merita orice barbat sa experimenteze, daca nu regulat, macar din cand in cand ca sa se simta ca un adevarat domn.

Si cum calitatea barbieritului consta nu numai in indemanarea barbierului si ritualul ci si in calitatea produselor folosite, Robert (caci asa il cheama pe domnul in grija caruia am fost pe durata vizitei mele acolo), o persoana foarte deschisa, cu bogate cunostinte in ale meseriei pe care cu mandrie o practica si cu o deosebita consideratie pentru clientii sai, a fost de acord ca intr-o frizerie de top (foarte multi spun ca e cea mai buna) nu pot sa existe decat cele mai bune produse din domeniu. Astfel, dupa vizita mea acolo, barbieritul la Gentlemen’s Barber se face cu produse Truefitt&Hill.

Pamatuf Truefitt&Hill

Pamatuful sintetic a fost inlocuit cu un pamatuf din par (super badger) natural de bursuc, iar clientii se vor bucura de calitatea de neegalat si aromele imbietoare ale uleiului pre-shave, ale cremei si balsamului aftershave din gama West Indian Limes (alegerea personala a lui Robert). Sunt convins ca, pe masura ce clientii isi vor exprima aprecierea fata de aceste produse, veti putea gasi pe masa lui Robert si produse din alte game Trufitt&Hill.

Printre serviciile pe care nu le-am mentionat pana acum, dar care intregesc cu succes pachetul de servicii de exceptie ale salonului ar fi masajul scalpului, gatului si umerilor (sunt sigur ca se cheama cumva zona dar nu-mi vine acum…) cu un aparat special de masaj, ca parte a tunsului, de spalat parul inainte si dupa cred ca nu ar mai fi trebuit sa amintesc avand in vedere ca sunt obligatorii (apropo… dupa tuns parul se spala cu sampon, se clateste, apoi se trateaza cu balsam si se clateste iar…. in cate saloane ati vazut sa respecte asta?), manichiura + masajul mainii, pedichiura. Iar la iesire, ca sa va asigurati ca iesiti impecabil de acolo, va puteti lustrui si pantofii.

In concluzie – felicitari Robert, felicitari echipei Gentlemen’s Barber si va recomand cu caldura sa-i calcati pragul.

Nov 022010
 

Gata, am facut schimbarea. Sper sa va placa noul site. Acesta va fi permanent imbunatatit pentru a raspunde cat mai mult nevoilor si preferintelor voastre. Urmatoarele completari pe care le avem pe lista – un forum de discutii si implementarea platii cu card bancar. Daca mai aveti si alte sugestii suntem bucurosi sa le auzim. De asemenea, in cazul in care descoperiti erori in acest nou site va rugam sa ni le semnalati si le vom remedia imediat. Va multumim.

Oct 202010
 

Cu toate ca sondajul nostru nu a strans 200 de voturi, atat cat specificasem la lansarea lui, am decis sa lansam oferta pentru pamatufuri, avand in vedere ca acestea au strans cele mai multe voturi. Sper ca va va surade aceasta oferta si va astept sa profitati de ea pana pe 10 noimbrie.


Promotie pamatuf + crema cadou