Nov 052013
 

Poate te-ai intrebat de ce clasica lama de barbierit are acea forma ciudata. E un simplu design artistic sau exista un motiv intemeiat?

aparat gillette 1Povestea lamei cu doua taisuri (pana atunci existant lamele cu un singur tais) incepe in anul 1904 cu primul brevet inregistrat al firmei Gillette care cuprindea un aparat de ras si o lama pentru acesta ce se putea schimba in timp. Lama era din otel, avea 2 taisuri si era atat de subtire incat era flexibila.

lama gillette 1Aparatul avea 2 parti: o parte superioara care continea un surub central si 2 nituri care intrau in cele 3 gauri ale lamei si o parte de jos, ce cuprindea manerul de care era atasata o bucata metalica dreptunghiulara cu zimti denumita gratar.

Surubul central se infileta in manerul aparatului, iar infiletarea completa fixa lama la mijloc intre partea superioara si gratarul manerului.  Rotind de maner se putea expune mai mult sau mai putin din lama, pe masura ce partea superioara apasa mai mult sau mai putin pe  gratar, flexand lama care se afla in mijloc.

Designul lamei cu 3 gauri ce data din 1903 a ramas neschimbat pentru 25 ani iar apoi lucrurile se precipita.

In 1921 firma Gillette introduce versiunea imbunatatita a aparatului cu lama, cunoscut ca si New Gillette Razor. Patentul Gillette expira in noiembrie 1921 si prin urmare diferite alte firme puteau fabrica si vinde lame care sa se potriveasca in cele aproape 15 milioane de aparate de ras Gillette vandute pana atunci.

Compania Gillette pastreaza designul lamei cu cele 3 gauri si lanseaza o campanie de publicitate in care se dorea evidentierea calitatii superioare a lamelor originale Gillette in comparatie cu ”imitatiile” firmelor rivale.

In anul 1928 Henry J. Gaisman fondeaza Probak Corp, o divizie a AutoStrop Safety Razor Co. Probak producea aparate de ras si lame asemanatoare cu cele ale lui Gillette. Lamele Probak se potriveau atat in aparatele Probak cat si in cele Gillette, dar aparatele Probak nu erau compatibile cu lamele Gillette. In loc sa aibe cele 3 gauri lamele Probak aveau un decupaj interior care se potrivea cu cele 8 tipuri de gratare ale aparatelor Probak si fixau lama in aparat. Aceasi figura a fost folosita la inceputul anilor `20 de catre Gaisman in incercarea nereusita de a preveni competitorii AutoStrop Company in a fabrica lame compatibile cu aparatul AutoStrop Valet, un aparat de ras ce functiona cu lame cu un singur tais.

brevet probak 1Vechiul model  de lame Gillette cu 3 gauri nu se potrivea cu aparatul New Gillette introdus in anul 1921, dar noile lame aparute si patentate in 1930 care aveau in loc de cele 3  gauri o  taietura dreptunghiulara  in mijloc se potriveau cu toatele aparatele Gillette produse pana atunci.

La sfarsitul anilor `20 companiile AutoStrop Co. si Gillette lucrau la crerea unei combinatii aparat-lama care sa scoata de pe piata competitorii  care fabricau lame de ras compatibile cu aparatele lor. Rezultatul a fost un duel in tribunal pe brevete care s-a terminat cu achizitia firmei AutoStrop de catre Gillette.

In anii `30 au fost create multe combinatii de design pentru  partea superioara (gratar) de catre Gillette si Probak (devenit intre timp o divizie a companiei Gillette). In acesti ani compania Gillette a creat aparatul de ras denumit Goodwill ce era oferit gratuit odata cu cumpararea unui pachet de 10 lame New Gillette, la pretul de 1$.capete aparat ras

Primele pachete de lame erau alb-negru si nu contineau hartia cerata. Binecunoscutul pachet verzui cu portretul lui King C. Gillette a aparut in anul 1906 si reamintea subliminal de una din bancnotele americane din acele vremuri. Acest design a rezistat pana inainte de Marea Criza.

Lama New Gillette avea o fanta in mijloc in loc de cele 3 gauri.

Lama rezistenta la rugina Blue Gillette a fost introdusa in anul 1932.  La sfarsitul anilor `30 Thin Blade avea un ambalaj de pe care lipsea figura lui King Gillette.

Super Blue Blade din anii `60 avea o figura de dimensiuni reduse ale fondatorului companiei imprimata pe ambalaj.

Competita cu firma englezeasca Wilkinson Sword de la jumatatea anilor `60 forteaza compania Gillette sa foloseasca otelul inoxidabil la fabricarea lamelor.lame gillette

Henry Jacques Gaisman  vs compania Gillette

Desi numele lui Gaisman nu a devenit un cuvant atat de intalnit precum cel al lui King C Gillette, Henry a fost de asemenea un pionier al aparatelor de ras si un mare antreprenor. El era cu 14 ani mai tanar decat King Gillette si a obtinut primele brevete pentru aparatele de ras in mai si iulie 1904, cu cateva luni inaintea celor obtinute de K Gillette.  Henry a primit primul brevet pentru un aparat de ras ce permitea ascutirea lamei in timp ce aceasta se afla in aparat.

Gaisman a fondat compania AutoStrop iar primele aparate AutoStrop se vand in anul 1906. Pana in 1920 Gaisman obtine cateva zeci de brevete referitoare la aparatele de ras.

 Unul din brevetele lui ce nu aveau legatura cu lumea aparatelor de ras ii aduc bani buni  in anul 1914 cand prietenul lui, George Eastman ii plateste 300.000$ pentru metoda brevetata de a inscriptiona filmul fotografic in timp ce acesta inca se afla in aparat. Asa s-au nascut aparatele foto Kodak Autographic.

Revista Business Week din 26 nov 1930 il descria pe Henry Gaisman ca fiind un om de inaltime medie, cu o infatisare mai degraba banala ce locuieste intr-un apartament pe Park Avenue, NY si se spunea ca stilul lui de viata facea grea o convietuire cu o femeie, pentru ca daca acestuia ii venea o idee in mijlocul noptii atunci nu mai exista somn pentru el. Ca si Gillette, Gaisman era un inventator incurabil.

Confruntarea dintre Gaisman si compania Gillette are loc in 1930 cand companiei Probak (ce apartinea de firma AutoStrop al lui Gaisman) ii sunt acordate cateva brevete si marci inregistrate pentru cateva modele de lame, dintre care unul este identic cu cel al lamelor New Gillette. Compania AutoStrop  ameninta cu judecata iar compania Gillette pretinde ca Gaisman sa isi retraga ideile. Pana la sfarsitul anului 1930 Gaisman vinde aparatele si lamele Probak ce au 3 patente separate. Probak a fost un nume probabil inspirat de Kodak, numele firmei prietenului G. Eastman si a fost ales de Gaisman pentru ca pronuntia era aceasi in orice limba.

Gillette decide ca e mai usor sa cumpere firma AutoStrop decat sa se lupte cu ei in tribunale, drept urmare in noiembrie 1930 cele 2 firme fuzioneaza. Henry Gaisman este numit presedintele companiei. Revista Bussines Week noteaza ca in timp ce se duceau negocierile din acei ani intre cele 2 firme la intrebarea  `De ce Gillette urmeaza sa plateasca 20 milioane $ pentru a achizitiona AutoStrop a carei valoare era doar de 8 milioane $?` purtatorul de cuvant al Autostrop a raspuns `Dar domnilor, noi avem brevet pentru produsul vostru`

In urmatorii 3 ani litigiile continue pe brevete cu alte firme concurente se termina cu achizitia acestor firme de catre Gillette, intarind pozitia pe piata. In mai 1933 aceasi revista Bussines Week noteaza ca Gerard P Lambert, cunoscut pentru marketingul apei de gura Listerine, devine noul presedinte al Gillette si declara: `Ne propunem sa continuam sa ne luptam agresiv cu concurenta, presupunand ca nu avem niciun brevet’

Sep 272013
 

A fost intr-adevar King Camp Gillette cel care a inventat aparatul de barbierit ce poate fi folosit in siguranta de catre cel ce se barbierea singur, fara a apela la serviciile barbierului? Ideea aparuta, dupa spusele lui Gillette, in 1895 a fost cu adevarat revolutionara: un aparat cu o lama subtire, cu 2 taisuri ce poate fi inlocuita cand aceasta nu mai taie suficient de bine, iar reclamele vremii anuntau cu mandrie: ”fara ascutire, fara honuire!”, fapt care usura foarte mult munca celui care executa singur acest ritual al barbieritului, lama trebuind doar aruncata si inlocuita cu una noua.

Intre anul 1864 si decembrie 1901, adica luna si anul cand Gillette porneste demersurile inregistrarii brevetului sau (care in cele din urma a fost emis in 1904), peste 100 alte brevete pentru manere protectoare pentru lama sau pentru aparate de ras imaginate in intregime au fost depuse spre aprobarea comisiei Biroului de Inventii al Statelor Unite. Astfel de brevete au fost depuse desigur si la autoritatile similare din Franta, Anglia si cu singuranta in multe alte tari din lume.

Mai jos vom aminti in ordine cronologica cateva inventii documentate prin brevetele depuse ce au precedat-o in timp pe cea a lui Gillette, oprindu-ne la inventia lui Kampfe din 1880 denumita Star Razor, primul instrument de barbierit ce poarta certificat denumirea de ”Safety”.

Veti vedea ca nu se poate spune cu certitudine cine a fost inventatorul primului astfel de aparat dar se poate spune cu certitudine ca a fost o avalansa de inventii, imbunatatiri si brevete ale unor oameni remarcabili cu viziune si spirit antreprenorial. Bineinteles, asemenea zilelor noastre, pe piata se gaseau si multe falsuri, produse copiate de care autorii originali se delimitau in reclamele vremii.

1762 – Inovatia lui Perrett.

Perret

Cine a fost primul care s-a gandit la un instrument de barbierit care sa ofere o cat mai mare siguranta in utilizare? Onorurile se pare ca merg catre francezul Jean Jacques Perret (1730-1784), autorul lucrarii ”Pogonotomie, L’Art D’Apprende a se Raser Sol-Méme” (Pogontomie, Arta barbieritului de unul singur”) din anul 1769 si ”L’Art du Coutelier” (Arta fabricantilor de instrumente ascutite) din anul 1771. El descrie inventia sa din 1762 denumita ”rasoir rabot” ce consta dintr-un maner de lemn ce imbraca lama unui brici de barbierit si lasa expusa doar o mica portiune a lamei pentru a preveni accidentele nedorite din timpul barbieritului. Perret a produs si vandut acest maner protector, dar din cate se cunoaste nu l-a protejat prin brevet.

 In 1787 o publicatie germana relateaza ca un anume domn Lethien, parizian ca si Perrett, produce un instrument asemanator destinat barbatului ce dorea sa se barbiereasca singur si in siguranta. Acesta se vindea cu o garantie de 6 luni si dupa denumirea lui ”Rasiermesser rabot” (brici pentru barbierit cu maner) sugereaza ca e posibil sa fie inspirat de inventia lui Perrett.

 Briciuri cu grilaj (protectie)Poynton-Friedliche

Un jurnal german de comert din 1799 descrie o noua idee venita din Anglia, denumita ”friedlische Rasiermesser” (brici prietenos). Acesta era produs de Harwood&Co si vandut de Johann Cristoph Roder in Leipzig, fiind oferit cumparatorului intr-o cutie din catifea verde, impreuna cu un set de 2 curele de piele pentru ascutit.

Acesta a fost ilustrat intr-o publicatie germana din anul 1936 si este considerat ca un predecesor al aparatului clasic de barbierit.

 1847 – Instrumentele de barbierit cu protectie ale lui Henson.

Pe 10 ianuarie 1847 William Samuel Henson, un inginer originar din Somerset Anglia cunoscut pentru ideile lui din domeniul aviatiei (imagineaza un avion propulsat de aburi in anul 1842), depune un brevet pentru un pieptan cu dinti atasabil pe lama briciului de barbierit si pentru un brici construit de la inceput cu acel pieptan protector. ”Lama care este tinuta la unghiul corect fata de pielea fetei prin inclinarea manerului, are cumva forma unei greble” scria Henson. Manerul acestor instrumente era atasat printr-un surub ce il tinea fixat de lama scurta din otel forjat.

1847-HensonPat1 1847-HensonPat2

Este posibil ca acesta sa fie primul brevet pentru un aparat de ras ce foloseste doar o portiune din lungimea lamei unui brici de barbierit clasic, iar Henson noteaza ca noua nu este ideea de a folosi o protectie pentru lama unui brici, ci metoda de a atasa aceasta protectie de lama, iar aceasta protectie depaseste putin marginea lamei, cum se vede si in pozele alaturate.

 1851 – Aparatul de barbierit cu protectie Plantagenet.

PlantagenetIn 1851 Charles Stewart&Co expune la Londra un brici pliabil construit pe baza patentului lui Henson din 1847. Acesta avea o lama cu pieptan protector detasabil prinsa cu un singur surub de maner. L-au numit Plantagener, avand un sigiliu regal si inscriptionat cu litera ‘V’ si coroana Regala, indicand ca a fost imaginat si construit in timpul domniei Reginei Victoria (1837-1901).

In anul 1887 Oliver Wendell Holmes scrie: “Idea unei lame de ras cu protectie este una veche, imi amintesc de ‘Plantagenet’, cu al sau rand de zimti asemanatori unui pieptene care lasau expusa suficient din lama pentru a isi face treaba de a taia” Dar W.E Holmes nu isi aminteste chiar corect, protectia aparatului depasea putin nivelul taisului lamei.

 1864 – Aparatul de barbierit cu protectie al lui Kinloch.

1864-KinlockPatCutIn luna martie a anului 1864 John Kinloch primeste un brevet pentru inventia lui, o protectie in forma de pieptan aproape similara la design cu cea al lui Henson. In acele vremuri Kinloch se afla in regimentul 71, compania K a Infanteriei statului Pennsylvania. Ca parte a Armatei Unioniste, acest regiment a participat in unele din cele mai importante batalii ale Razboiului Civil printre care Antietam (1862) si Gettysburg (1863) iar conform inscrisurilor militare Kinloch supravietuieste razboiului, murind in 1896.

In brevetul sau el descrie scopul inventiei sale: “Cu dispozitivul de protectie in pozitia de lucru, aparatul de ras poate fi folosit fara pericolul ranirii fetei de cei ce sunt mutilati sau raniti si de catre cei ce trebuie sa se barbiereasca singuri in situatii si sub circumstante in care folosirea unui instrument de barbierit obisnuit cu lama expusa poate fi periculoasa”

Aparatul lui Kinloch avea dintii protectori ce depaseau usor lama si avantajul de a fi simetric si reversibil, putand fi astfel folosit pe ambele parti, spre deosebire de aparatul lui Henson. In rest prinderea lamei de maner se facea tot cu un surub.

 1877 – Aparatul de barbierit cu protectie a lui Michael Price

In anul 1877 un aparat de barbierit cu protectie este descris in lucrarea lui B. Levine dedicata fabricantilor de cutite si instrumente de taiat din vechiul San Francisco (din pacate din aceasta descriere lipseste tocmai metoda de protectie folosita).1877-MPrice

Acest instrument este produs de Michael Price, un binecunoscut importator si fabricant de instrumente de taiat din San Francisco si nu avea aceasi latime a partii ce continea lama pe toata lungimea ei, avand 2 zone distincte cea a lamei propriu-zise si portiunea dinspre surub, care era mai ingusta. In anul 1878 Price se auto-intituleaza in reclame ca fiind ”Fabricant al aparatelor de barbierit cu protectie recunoscute in toata lumea”

 1879 – A.K-ul frantuzesc

1879-AK1-GrantAcest instrument destul de greu cantareste aproape 120 grame si a fost inventat in Franta anului 1879 de catre parizienii François Durand, Eugene Louis Bossin si Jean Jules Brard. Aparatul are inscriptia A.K Paris si are o lama fixa, cu un singur tais si un dispozitiv de protectie cu role. Atat manerul cat si lama puteau pivota pe protectie, care este ajustabila prin intermediul a 2 suruburi. Lama are 2 1/16 inch in lungime si 7/8 inch latime.

1879-AKpat2 1879-AKpat1Patentul din 1881 arata si o adaptare a protectiei pentru a fi folosita impreuna cu un brici obisnuit.

 1881 – Aparatul de barbierit cu protectie a lui Allin

1881-AllinPatCutUn aparat foarte similar cu cel al lui Perret a fost inventat in anul 1881 de catre Lucius G Allin din Springfield, Massachusets. Dar in loc de lemn acesta a fost construit din metal subtire si elastic, cauciuc dur sau alt material asemanator.

1874 – ‘Pig Scraper”, aparatul propus de Monks.

In forma de L, cu o lama scurta cu un singur tais fabricata din hotel, acesta a fost gandit in anul 1874 de catre John Monks din Gloucester, Anglia iar in anul 1875 inventia lui primeste brevetul englezesc, iar pe cel din Statele Unite in 1878. Avea un design simplu si necesita prelucrarea unei singure bucati de metal.

1878-MonksPatCutEra creat pentru rasul barbii, dar putea fi folosit si pentru a tunde chiar si parul animalelor. Probabil ca terminologia folosita in descrierea brevetului. ”Pig Scraper” sugereaza acest lucru.

O versiune imbunatatita a acestui instrument, construit in ideea unei ajustari mai facile a lamei in suport a fost inregistrata in Franta in 1879 de catre Pierre Lucien Fontaine. Brevetul din Statele Unite pentru acest aparat a fost emis in ianuarie 1881.

Aparate de ras bazate pe cel al lui Monks si Fontaine au fost produse si vandute de catre American Safety Razor Co, John Watts (Anglia) si Auguste Bain (Franta). Alte copii purtau nume precum Pogonotome si Modele L.N. (Franta), Astor, Elephant, Perfection, Protector, Uwanta si Victor.

Ele aveau mici variatii in designul manerului si felul in care lama era mentinuta in pozitie.

 1880 – Aparatul de barbierit Star Safety

1880-KampfePatentFratii Kampfe, si anume Frederic, Richard si Otto F. s-au nascuti in Saxonia, Germania de Est. Cei mai tineri dintre ei, Richard si Otto emigreaza in Statele Unite in 1872, la putin timp dupa terminarea razboiul pruso-francez, iar la vremea respectiva aveau 19 si 17 ani, amandoi avand la activ cativa ani de ucenicie in industria obiectelor de taiat in Germania. Este probabil ca fratele mai mare Frederick sa se fi aflat deja in Statele Unite la vremea sosirii celor 2. Ei se stabilesc in New York si incep aici o afacere cu instrumente de taiat.

In luna mai a anului 1880 Frederick si Otto aplica pentru un brevet legat de noutati si imbunatatiri pentru aparatele de ras cu protectie. Este prima oara cand se foloseste termenul ”Safety Razor”. In arhivele firmei American Safety Razor (care ulterior cumpara afacerea fratilor Kampfe, in 1919) se spune ca fratii Kampfe au inceput productia aparatului de ras Star in 1875 intr-o incapere din New York. In 1911 o reclama proclama: ”Aparatul Star a fost fabricat si folosit deja de 36 ani. Suntem experti in fabricarea instrumentelor ascutite inainte sa inventam aparatul de ras cu protectie.” Asta inseamna ca aparatul Star a fost fabricat pentru prima oara in 1875. De altfel unii colectionari au observat ca primele modele de aparate aveau inscriptionat ”1875” undeva in partea de sus a manerului.

Star folosea ideea lui Henson de aparat in forma de grebla, cu o lama scurta (4 pe 2 cm). Lama insa era mentinuta in pozitie de clipsuri metalice si nu de surub, fiind astfel mai ieftin de produs.

1884 Kampfe jrAparatul are un mare succes, in anul 1887 Oliver Wendel, un celebru publicist al vremii il descrie ca pe un foarte bun si util cadou de voiaj intr-un articol in revista Atlantic:

‘Ácest mic produs are o lama cu o lungime de 1 1/2 inch si numai 3/4 inch latime. Are un maner lung, demontabil pentru transport si care poate fi pus la loc cu usurinta. Este adresat barbatilor ce tin la aspectul ingrijit. Folosirea lui nu necesita oglinda si poate fi facuta fara grija 1887-Kampfe-rwtaieturilor. De fapt barbieritul devine o activitate placuta. Nu am mai folosit niciodata alt instrument care sa imi ofere senzatia asta pana acum. Am fost atat de multumit cu el incat l-am aratat si distinsilor frizeri de la Burlington Arcade, cu ceva teama sa nu fiu omorat ca le arat o astfel de inovatie care le poata ruina afacerea, fiind dispus sa las si alte persoane sa afle ce produs minunat am descoperit in acest aparat Star al fratilor Kampf [sic]. din Brookylin… Fac aceasta recomandare cu intentiile cele mai bune atat celor ce calatoresc pe pamant sau mare cat si celor ce sunt la domiciliu”

Recomandarile lui Oliver Wendell deviin repere importante ale vremii si dupa multi ani de la moartea lui, fratii Kampfe foloseau in reclamele lor fraza ”recomandat de catre Oliver Wendell Holmes”

Aparatul Star necesita tragerea lamei pe curea inainte de folosire si uneori o ascutire facuta de cineva priceput, atrenand multe alte brevete pentru unelte de stropuire si ascutire. Fratii Kampfe au avut in cele din urma peste 50 de brevete pentru instrumente de barbierit si instrumente de ascutit, iar aparatele automate de ascutit au fost incluse in seturile lor scumpe. De-a lungul anilor fratii Kampfe au produs peste 25 de variante diferite a aparatului Star.

1899-KampfeAd

Chiar dinainte ca primul brevet Kampfe sa expire in 1897, aparatul Star era intens copiat in Statele Unite si in diverse alte tari, deseori fiind denumit ca American Model. Atunci fratii Kampfe au inceput sa faca publicitate mai des produsului lor original, frecvent adaugand fraza ”Restul sunt falsuri”. Ei au largit linia de produse incluzand mai multe casete ce contineau pana la 7 lame, instrumente pentru ascutit sau produse pentru barbierit precum sapun sau lotiune dupa barbierit, iar aparatul avea manere din materiale precum lemnul de trandafir sau fildes.

1895-KampfeCatCompetitorii au fost incurajati de succesul acestui aparat, intre 1880 si 1901 peste 80 de brevete fiind emise in Statele Unite. Brevetul lui Gillette, emis in anul 1904 a inspirat o si mai mare explozie a creativitatii acestor instrumente, dar aceasta este alta.

 
Sursa: shaveworld.org
Nov 292011
 

Dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, aparatul clasic de barbierit este unul dintre cele mai bune instrumente pe care il puteti cumpara pentru a obtine un barbierit eficient si placut. Si aceasta cu toate ca acest gen de aparat nu reprezinta tocmai ceea ce s-ar numi „ultimul ragnet” in materie de tehnologie din domeniu.

Inceputurile aparatelor de barbierit clasice

Inainte de aparitia aparatelor clasice, briciurile erau instrumentele comune de barbierit. Dar briciurile nu ofereau nicio protectie a lamei pentru a evita taieturile neplacute. Ideea de a crea un instrument de barbierit mai sigur, cu protectie pentru lama, a fost a lui Jean-Jaques Perret in 1770, dar de abia in 1888 a inceput cu adevarat dezvoltarea aparatului clasic asa cum il  stim noi. In acel an a fost inregistrat primul patent pentru un aparat de barbierit cu protectie a lamei de catre fratii Kampfe.

Imediat dupa aceea alti intreprinzatori, ca Gillette, au  dezvoltat si patentat diverse modele de aparate clasice, si astfel se nastea un nou mod de a ne barbieri.

Lamele clasice

La inceputurile lor, lamele clasice de barbierit nu erau „de unica folosinta” si necesitau ascutire destul de des. Dar, odata cu introducerea lamelor de unica folosinta de catre King Gillette situatia s-a schimbat si a facut folosirea aparatelor clasice mult mai usoara. Gillette, desigur, a construit un imperiu pe principiul consumabilelor pentru barbierit, folosind o strategie de acum foarte cunoscuta – vinde aparatul ieftin si castiga mult de pe urma lamelor consumabile.

Gillette a facut de asemenea o intelegere strategica cu armata Statelor Unite prin care aparatele clasice de barbierit Gillette deveneau parte din trusa standard pentru soldatii trimisi in Europa in timpul Primului Razboi Mondial. Pana la sfarsitul razboiului, peste 3,5 milioane de aparate clasice au fost date soldatilor, contribuind prin asta la atragerea unui numar impresionant de clienti pentru Gillette.

In anii 1960 lamele Gillette se fabricau din otel-carbon, dar acestea rugineau repede si necesitau inlocuirea frecventa. In 1965, pe pietele externe SUA,  a fost introdus otelul inoxidabil si astfel Gillette a trebuit sa se conformeze. Astazi majoritatea lamelor sunt din hotel inoxidabil.

Evolutia componentelor aparatelor clasice

Primele aparate clasice aveau capul de tip „sandwich”. Acestea necesitau demontarea pieselor pentru schimbarea lamei. Procesul schimbarii lamei a fost cu mult usurat prin introducerea sistemului „fluture” sau „deschidere prin rasucire”. Acest sistem consta in deschiderea a doua parti mobile (ca niste usite) ale partii superioare ale capului aparatului prin rasucirea unui mecanism din partea inferioara a manerului.

In 1958 Gillette a introdus pe piata si un aparat de barbierit reglabil – acesta permitea ajustarea expunerii lamei pentru obtinerea unui barbierit mai eficient. Acest aparat avea un inel mobil pe maner, imediat sub capul aparatului, inscriptionat cu gradatii de la 1 la 9, unde 1 era pentru o expunere mica a lamei, iar 9 pentru expunere maxima.

Aparatele clasice actuale.

Designul si functiile aparatelor clasice de barbierit s-au schimbat foarte putin de la mijlocul secolului 20. Dupa introducerea aparatelor de barbierit cu rezerve in anii 1970, aparatele clasice au pierdut foarte mult teren pe piata. Dar, in momentul de fata, din ce in ce mai multi barbati incep sa prefere aparatele clasice de barbierit, in dorinta lor de a obtine un barbierit cat mai eficient si placut, dar si o solutie mai economica. In cazul aparatelor clasice, investitia de baza consta in achizitionarea aparatului, dar lamele de ras costa foarte putin, ceea ce face din aparatul clasic o solutie mult mai economica pe termen mediu si lung decat varianta cu rezerve, indiferent de cat ar costa aparatul. Ca sa nu mai mentionez ca este si o solutie mult mai ecologica, lamele putand fi cu usurinta reciclate.

Daca nu ati incercat pana acum aparatul clasic de barbierit, va sfatuiesc sa o faceti. O sa fiti uimiti de usurinta, eficienta si placerea barbieritului. Lamele clasice sunt mult mai ascutite decat cele din rezerve si de aceea barbieritul este mai eficient si va scapa (in mare parte) si de iritatiile provocate de impactul celor 3-4 pe piele. Ca sa nu mai vorbim de costuri…

Cateva sugestii de aparate clasice aveti AICI.

Jan 102011
 

Nu stiu cati dintre voi mai viziteaza si pagina noastra de pe Facebook, unde mai postez diverse linkuri, stiri si altele. De aceea am sa va prezint si aici cateva articole pe care le-am mai gasit prin presa despre frizeri / barbieri si despre care cred ca ar trebui sa auda lumea. Sunt povesti de viata interesante ale unor romani deosebiti (din punctul nostru de vedere… si din al celor care au scris articolele). Nu o sa postez si aici textele integrale ale articolelor (sa nu se supere careva); doar o scurta introducere si linkul catre articol.

1. Petre Zimnicaru, cel mai bătrân bărbier din România are aproape 95 de ani şi încă lucrează la „prăvălia” sa de lângă Teatrul de Vară din Giurgiu. Are program zilnic, inclusiv duminica, de la 8.00 la 14.00. (…) „ După anii de ucenicie la Giurgiu, m-am dus să dau examen la Bucureşti. L-am luat cu 10 şi atunci m-a remarcat frizerul regelui Carol. M-a luat lângă el. Nu, n-am avut ocazia să-l bărbieresc pe rege, dar timp de opt ani, cât am lucrat în Bucureşti, au trecut prin mâna mea toţi oamenii mari ai vremii”, spune Zimnicaru.

Articolul integral il gasiti AICI sau AICI (cu tot cu o galerie foto). Sursa: Adevarul

2. Un frizer din Bacau, emigrat in Irlanda, castigator al titlului national “Barber of the Year” (Frizerul anului). 3 ani consecutiv (2008-2010) si care va reprezenta Irlanda la concursul international.  “Nu cred ca gresesc daca spun ca sunt a treia generatie de frizeri in familia mea, bunicul fiind primul. Mamei nu prea i-a placut aceasta meserie si nu m-a incurajat sa o fac, insa atunci când am implinit 18 ani unchiul mamei m-a luat sub aripa lui si m-a invatat meserie in frizeria lui de pe strada Bacovia.”

Articolul integral il gasiti AICI. Sursa: Desteptarea.

3. Nea Nicu, cel mai batran frizer din Bucuresti: “Pe vremuri, se tundea mai mult din foarfeca, nu din masina de tuns, ca acum, iar frizerii se numeau barbieri. Era un obicei ca toti barbatii sa se barbiereasca la salon, nu acasa. Acum, abia daca mai vin doi clienti pe saptamana la barbierit. La periferie, barbieriile sau frizeriile, cum se spune astazi, nici nu aveau firma. Afara era pus un stegulet alb sub care atarna un vas nichelat. Asa stiai ca acolo e barbierie”

Articolul integral il gasiti AICI. Sursa: 9AM (preluat din Libertatea).

Va doresc o lectura placuta.

Nov 262010
 

De curand am aflat despre povestea lui Victor Dula (1919-2009), un roman nascut la Timisoara, frizer de meserie, proprietarul frizeriei „Victor of Paris” de la Hollywood. Mi s-a parut interesanta aceasta poveste de succes si sper sa fie o lectura placuta si pentru voi.

Cum singurele surse de informatie pe care le-am gasit au fost necrologul si un interviu pentru o revista, am sa va prezint in cele ce ormeaza un fragment din interviul pentru revista Detour Magazine din 1996.

Numele meu este Victor Dula; sunt un frizer. Lucrez la ‚Victor of Paris’, numele meu fictiv, pentru ca am trait la Paris 3 ani si vorbesc franceza.

M-am nascut in Romania, in Timisoara, acolo unde am si invatat si profesia. Cand aveam 17 ani am plecat la Bucuresti unde am continuat sa lucrez in saloanele cele mai bune din oras. In 1941 am fost ales frizerul personal al generalului Ion Antonescu. El conducea Romania la acea vreme – era al doilea om in stat dupa Regele Mihai.

In 1946 am plecat in Austria, unde am stat 1 an lucrand pentru o frizerie foarte frumoasa de pe strada Maria Hilfenstrasse. Dupa aceea am plecat in Germania, iar apoi la Paris, unde am lucrat pentru George Georgious, presedintele frizerilor si coaforilor din Franta (in articol e „French coiffure” – alta traducere mai fericita n-am gasit). Acesta m-a dus pe Riviera Franceza,  la Cannes, iar cand m-am intors la Paris am lucrat pentru printesa Mademoiselle De Choissy.

Pentru perioade scurte am mai fost si la Brussels, Rotterdam, Casablanca si Marrakech. M-am intors apoi la Paris pentru putin timp inainte de am emigra la Rio de Janeiro, unde am inchiriat un spatiu in noul Hotel Excelsior Copacabana. Am ramas acolo 26 de ani, dupa care, in 1975, am emigrat in Statele Unite, unde am deschis o frizerie la Los Angeles.

In 1974 cand eram la Rio, am primit un telefon de la managerul hotelului Copacabana Palace pentru a-l tunde pe Regele Baudoin al Belgiei, pentru ca eram singurul frizer care vorbea franceza.

Lumea se refera la salonul meu spunandu-i  „frizeria actorilor”.

L-am intrebat pe Victor ce a omorat frizeria clasica de cartier. Am avut suspiciunile mele, pe care Victor mi le-a comfirmat – formatia Beatles.

„Ceea ce a distrus frizeriile si frizerii a fost Beatles”, a reiterat Victor. „Pentru ca acestia si-au lasat parul sa creasca la fel de lung ca al doamnelor, a devenit de domeniul coaforilor. Noi frizerii am continuat sa tundem in stilul clasic, doar pana la gat. Omul de rand venea la frizer in fiecare vineri sau sambata, astfel incat sa fie ingrijit si prezentabil duminica, fie pentru biserica fie pentru reuniunile de familie, sau pentru luni – prima zi de lucru. In acele zile, un frizer trebuia sa lucreze pana la miezul noptii pentru a termina toti clientii.

In ziua de azi, barbatii isi lasa parul sa creasca, umbla cu pantaloni cu gauri in ei si aproape nimeni nu se mai barbiereste. Tinerii care se mai duc la frizer nu vin la mine deoarece am parul alb, iar restul se duc la acesti ‚artisti’ care nu-ti taie parul decat dupa se te samponeaza. Mai am clientii mei obisnuiti care vin pentru un barbierit si un tuns, dar este o traditie pe cale de disparitie. Sunt singurul frizer din Fairfax Avenue pana in Beverly Hills – restul sunt stilisti, „designeri de par”… sau artisti. Eu nu sunt un artist, sunt un frizer.”

Gentleman si frizer – Victor of Paris.

Jul 272010
 

Parul si barbieritul in istorie

Salon de barbierit de pe vremea Reginei Elisabeta a Angliei

Din generatie in generatie, de-a lungul secolelor s-a dezvoltat o cultura bogata a barbieritului si ritualuri legate de barbierit. Au existat si multe superstitii legate de barbierit sau par; intro vreme  se credea ca  oamenilor li se pot face vraji cu ajutorul suvitelor de par taiate, aceasta credinta mentinandu-se si in zilele noastre in tari ca Benin sau Togo unde oamenii inca mai iau suvite de par ale dusmanilor lor pentru a-i blestema. In generatiile trecute sau in unele culturi privilegiul de a tunde parul il aveau numai preotii sau doctorii. Plebea din Irlanda credea ca trebuie sa arda sau sa ingoape suvite de par taiate pentru alungarea spiritelor rele. Indienii americani credeau ca parul are o conexiune speciala cu corpul si ca, daca aveau o suvita din parul cuiva, puteau controla vointa acelei persoane. Judecatorii romani ordonau ca parul martirilor crestini sa fie taiat  inainte de a fi executati din cauza credintei ca barbatii nebarbieriti si cu parul lung aveau puteri magice. De-a lungul generatiilor barbieritul a fost la moda sau a iesit in afara ei de mai multe ori, acest lucru fiind afectat si de religii. Barba a fost adeseori vazuta ca un semn al barbatiei; in randul evreilor era vazut ca fiind inacceptabil ca altcineva sa tunda barba unui alt barbat. Multi dintre musulmani percep barba ca o modalitate de a-si afisa credinta. In alte religii asiatice (India, Pakistan) barbatilor nu le este permis sa tunda barba sau parul din afara turbanului. Pe de alta parte, in Crestinism, preotii erau incurajati sa se barbiereasca (apropo, stie cineva de ce multi dintre preotii ortodocsi poarta barba?). Exista desigur multe alte motive si presiuni religioase ce au influentat in istorie lungimea barbii sau a parului.

Stiluri de barba in timpurile stravechi

Barbieritul era popular pentru majoritatea populatiei din Macedonia antica inainte de a fi goniti spre Egipt, din toate tarile estice inclusiv China si pentru romanii mediteraneeni unde Iulius Caesar a ordonat soldatilor lui sa isi tunda barba asa cum a facut-o Alexandru cel Mare. Mai tarziu, Petru cel Mare chiar a impus o taxa pe barba si prin asta practic a facut barbieritul obligatoriu.

Barbierii – chirurgi din Evul Mediu

Barbierii din Evul Mediu  nu practicau numai barbieritul, tunsul si coafura, dar si pansau rani si faceau operatii chirurgicale, de aceea fiind denumiti barbieri-chirurgi. Cea mai mare parte din experienta barbierilor era dobandita de la calugari, pe care ii asistau in practicarea chirurgiei si medicinei. Numarul barbierilor – chirurgi ajunsese destul de mare atunci cand Papa Alexandru al II-lea a interzis bisericilor sa verse sange in operatiile chirurgicale.

Henry al VIII-lea si barbierii - chirurgi

Pentru a se proteja, a fost infiintata Compania Barbierilor din Londra in secolul al 13-lea. Obiectul acestei organizatii a fost de a regulariza (norma) aceasta profesie in beneficiul membrilor organizatiei. Printre normele emise se numara si aceea ca niciun barbier sa nu tina mai mult de 4 ucenici in grija.

Compania barbierilor era condusa de un Master (maestru) si era constituita din 2 clase de barbieri: cei care practicau barbieritul si cei care practicau chirurgia. In timpul lui Edward al II-lea barbierii au facut o plangere la adresa practicantilor neexperimentati ai chirurgiei. Drept rezultat, tribunalul a ales ca 2 Masteri (maestrii) sa conduca organizatia si sa testeze prin examene aptitudinile aplicantilor.

Semnul barbierului-chirurg era un baston in dungi (rosu, alb si albastru) de care era suspendat un lighean: banda din jurul bastonului indica bandajul infasurat pe maini prealabil taierii si ligheanul,  recipientul pentru colectarea sangelui, albastru semnifica venele iar albul bandajul. Acest semn, fara chiuveta, a fost mentinut de barbieri pana in zilele noastre.

In Anglia, in afara de breasla barbierilor a mai existat si breasla chirurgilor. Exista motive pentru a se crede ca intre cele doua bresle au existat competitie si conflicte. In 1450, ambele grupuri au fost unite prin lege in scopul de a dezvolta stiinta chirurgiei. A fost emisa o lege ca nimeni din cei care practicau chirurgia sa nu practice si barbieritul si invers, cu exceptia ca barbierii aveau voie sa faca extractii dentare. Indelungata gelozie dintre cele doua bresle a atins atunci apogeul. Chirurgii obiectau fata de sistemul in care diplomele erau semnate de guvernatori, doi dintre acestia fiind intotdeauna barbieri. In sfarsit, in 1745 a fost emisa o hotarare prin care barbierii erau separati de chirurgi.

Barbierii-chirurgi au prosperat si in Franta si Germania. In 1371 a fost organizata o corporatie pentru barbierii chirurgi din Franta sub conducerea barbierului regal. Perucile au devenit atat de elaborate in secolul 19 incat o corporatie separata de barbieri a fost formata in Franta. Aceste corporatii au fost dizolvate dupa revolutia franceza.

Colonistii olandezi si suedezi au luat cu ei in America, din tarile lor de bastina, barbieri – chirurgi pentru a avea grija de buna-starea colonistilor, acestia barbierind si in acelasi timp facand chirurgie si medicina cotidiana. A mai existat si o corporatie de barbieri chirurgi si in Prusia, infiintata in 1779 si desfiintata in 1809 atunci cand au aparut noile asociatii.

Jun 222010
 

Iata un articol pe care l-am gasit pe www.bucurestiivechisinoi.ro pe care, bineinteles cu acordul autorului, m-am gandit sa vi-l prezint si voua, dat fiind faptul ca ne prezinta o bucatica din istoria saloanelor de frizerie si barbierit de pe meleagurile noastre. Ca sa vedeti ca si noi avem traditie lunga in tuns, ras si frezat la salon. Numai ca vechile obiceiuri bune s-au cam pierdut.

Cine şi-ar putea închipui astăzi că „cel mai mare salon din ţară” de frizerie a fost Calea Văcăreşti, al cărui traseu a fost din nefericire sistematizat în urmă cu douăzeci de ani, iar locul scurtei noastre povestiri a dispărut cu acel prilej?

Cum şi-a propus Procopie Dinescu să cucerească piaţa atât de saturată a saloanelor de frizerie? Venea pe un tărâm cu mare tradiţie, chiar şi pentru Romania anului 1900.  Bărbierii au avut în târgul medieval al Bucureştilor una dintre primele bresle. Chiar dacă reşedinţele boiereşti aveau câte un bărbier – nu mai spunem de curtea domnească –, bărbieriile încep să prospere încă din secolul al XVII-lea. Moda orientală a bărbilor sau a frizurilor a căror formă semnifica chiar ierarhii sociale, va lăsa treptat loc modei europene, care a conferit detaliului o altă semnificaţie socială. În timp ce pentru bărbaţi lucrurile s-au simplificat, coafura complicată a femeilor a început să prindă contur. Secolul al XIX-lea a însemnat o adevărată perioadă de schimbări în materie de modă capilară, valahii din societatea înaltă renunţând cu mare greutate la bărbile tradiţionale pentru favoriţi briantinaţi.

În acest timp, când epoca «novecento» îşi trăia ritmul cel mai sofisticat, un bucureştean s-a impus pe piaţă cu firma „La briciul lui Rotschild”. Salonul deschis de Procopie Dinescu se afla „alături cu ceasornicăria d-lui B.Salter”, mai veche şi care devenise, se înţelege, un punct de reper pe Calea Văcăreştilor. Îngeniosul frizer şi-a asumat o perioadă de studiu prin „capitalele mari ale Europei” unde a fost atent la „elementele de succes” ale confraţilor săi. Descoperirea făcută a fost foarte simplă: „ieftinătatea preţurilor învinge orice concurenţă”, iar aplicarea ei i-a adus mulţi clienţi din sfera funcţionarilor publici, a „tinerimei comerciale, cât şi a păturii muncitoare”. Preţurile mici va impune – credea Procopie, „o mai deasă atenţie a îngrijirii părului”!

La vremea aceea, salariul unui institutor în învăţământul primar era de 60 de lei pe lună. Dacă s-ar fi tuns la „cel mai mare salon din ţară” ar fi plătit 20 de bani pentru „un tuns sau un ras”, iar pentru copii doar 15 bani. În week-end erau alte preţuri: 25 de bani. Se putea plăti şi un abonament lunar de zece rasuri cu 2 lei şi 50 de bani.

Dacă erai client fidel al salonului, căpătai „dreptul de a fi pieptănat şi fricţionat cu chinină pentru distrugerea mătreţei (alo, fabrica de şampoane, pe când chinina în produs?! n.m.), la orice ceas din zi va pofti clientul, absolut fără nici o plată”!

In alta ordine de idei, bravo www.bucurestiivechisinoi.ro pentru initiativa si proiect. Va recomand cu caldura sa vizitati acest site deosebit cu un continut de exceptie (mai ales pentru bucuresteni).